«  Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013  »

Cafenea sociala cu iz terapeutic

Postata in: Exemple de urmat
Data: 2015-12-09

Intr-o mare casa boiereasca, cu o curte generoasa si camere prietenoase s-a deschis de curand o intreprindere sociala, mai exact un bistro terapeutic unde te simti ca acasa. La Therapy Bistro Cafe, prima cafenea terapeutica din Romania nu se consuma alcool si tutun si lucreaza oameni pasionati si priceputi, beneficiari ai Aliantei pentru Lupta Impotriva Alcoolismului si Toxicomaniilor (ALIAT).

Cafeneaua Therapy este un vis implinit al echipei ALIAT care a avut aceasta idee de a face un spatiu relaxat in care oamenii se pot intalni, socializa dar, pe de alta parte, pot gasi raspunsul la rezolvarea unor probleme legate de dependenta de alcool sau droguri. „In fiecare joi, cu un program stabilit si anuntat vom invita un psiholog care se va ocupa de oamenii cu probleme legate de alcool. Avem deja oameni care au cerut ajutorul, oameni care intra, intreaba si sunt placut surprinsi.

Sunt deja programate cursurile "Native Speaker", care vor avea loc miecuri, de doua ori pe luna”, spune Andreea Grigore, managerul cafenelei Therapy. Din septembrie pana in luna mai a anului viitor cafeneaua gazduieste cursurile de Analiza Tranzactionala cu doi traineri, iar din ianuarie 2016, vor avea loc workshopuri de terapie prin desen, pictura, muzica, realizarea parfumului 100% din plante, concert de jazz si flaut.

Deschiderea cafenelei a creat din start 11 locuri de munca, 10 dintre ele apartinand grupurilor vulnerabile. Sunt in majoritate tineri. Barmanii si ospatarii, de exemplu, au in jur de 23 de ani, bucatareasa are 45 de ani, iar cei doi manageri au 38 ani. Fiind o intreprindere sociala, angajatii nu au vreo experienta, insa au beneficiat in ultimele luni de cursuri de formare profesionala, cu training specializat, iar acum fiecare stapaneste bine meseria pentru care s-a pregatit. Sunt persoane care vor sa invete si sa ajute la randul lor.

Daca pana de curand toti cei care treceau pragul cafenelei se puteau bucura de cafea proaspata, sucuri si prajituri ca la mama acasa, bistro-ul a deschis recent si bucataria, unde oameni priceputi si foarte pasionati gatesc folosind ingrediente de calitate, legume romanesti, crescute cu grija, branzeturi de la stana, paine cu maia si placinte calde cu fructe romanesti.

Toate produsele sunt proaspete, painea, gemurile, dulciurile, gustarile, care sunt facute in casa, produsele sunt romanesti si de sezon. “Mirodeniile si plantele aromatice le crestem noi, vrem chiar sa facem o sera pentru ele, in spatele curtii, iar ceea ce nu putem produce luam de la alte intreprinderi sociale. Therapy are in plan sa ofere si un serviciu de livrare la domiciliu apropiat.

Si unde se pot manca aceste bunatati daca nu intr-un spatiu prietenos, aerisit, luminos, populat cu plante si, cu muzica in surdina, perfect pentru petreceri, intalniri oficiale, conferinte, ateliere, proiecaii, chiar si concerte live.
Therapy este o intreprindere sociala deschisa intr-un proiect mai amplu - SES THERAPY, implementat de ALIAT, proiect cofinantat din POSDRU care are trei structuri de economie sociala pentru grupurile vulnerabile - Therapy Café, Atelierul publicitar Aliat Print din Manesti si Centrul rezidential pentru tratamentul adictiilor din Viforata, ambele in Dambovita.

ALIAT este o asociatie de profesionisti care desfasoara activitati in domeniul prevenirii si tratamentului problemelor legate de consumul de substante (alcool si droguri).

Sursa: cariereonline

 

ANUNTURI / STIRI ORGANIZATIE
Evenimente Stiri Resurse Cercetari
toate stirile
Evenimente Angajari Training
toate anunturile