«  Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013  »

Conferinta "Economia sociala, Trend sau Realitate"

Postata in: Evenimente sector (Ro)
Data: 2012-07-26

 

Asociatia Regionala de Educarea Adultilor Suceava AREAS, care detine in prezent Presedintia retelei europene Social Firms Europe CEFEC, va invita sa participati la Conferinta "Economia sociala, Trend sau Realitate", la aniversarea a 25 de ani de activitate neintrerupta a Social Firms Europe CEFEC in domeniul economiei sociale. Evenimentul va avea loc la Suceava, in perioada 20-22 Septembrie 2012, in sala "Stefan cel Mare" a Palatului Administrativ Suceava.

Organizarea Conferintei Anuale in Romania este o premiera pentru Social Firms Europe CEFEC si va constitui o oportunitate excelenta pentru comunitatea de specialisti in economia sociala atat din tara cat si din strainatate, pentru analistii economici, reprezentantii autoritatilor publice responsabili de implementarea politicilor publice sa faca schimb de idei si sa analizeze in mod real impactul si provocarile economiei sociale in contextul Anului European al Imbatranirii Active si al Solidaritatii intre Generatii.

Contributiile la dezvoltarea de noi idei pentru a stimula aceasta zona vitala- economia sociala si promovarea de noi abordari in implementarea unei legislatii in zonele in care aceasta nu exista sunt binevenite. Conferinta va avea si acest rol de a pune bazele unui plan de actiune pentru definirea unei legislatii in economia sociala.

Echipa de coordonare si organizare a Conferintei s-a straduit sa va ofere o agenda plina si interesanta pentru toate cele trei zile. Programul Conferintei este o combinatie de sesiuni plenare si numeroase workshop-uri interactive si atractive, o sesiune de comunicari stiintifice la Universitatea "Stefan cel Mare" din Suceava si, in premiera pentru Suceava, Targul Economiei Sociale unde, intreprinderi de economie sociala, cooperative, organizatii active in productia si distributia de bunuri, cu o componenta de incluziune sociala, vor promova economia sociala.

In cadrul evenimentului vor avea loc si doua vizite de studiu, la urmatoarele locatii reprezentative pentru economia sociala din regiune:

Vizita de Studiu 1: Fundatia FARA

Fundatia FARA a lucrat cu orfani si copii si tineri abandonati din 1991. Fundatia are ca scop transformarea vietilor celor mai vulnerabili si marginalizati copii si tineri, unii cu dizabilitati, prin oferirea de ingrijiri, sprijinul unei familii, educatie (speciala unde este cazul) si pregatire. Misiunea lor este sa dezvolte si sa ofere servicii pentru acesti copii si tineri si familiilor lor, oferindu-le sansa de a trai o viata normala, sa-si atinga potentialul si o solutie de a evada din saracie. De asemeni, promoveaza incluziunea sociala si economica oferind valori crestine si speranta de viitor.

www.faracharity.org  

Vizita de studiu 2: Ferma  NATHANAEL

Ferma Natanael, initial a luat fiinta ca o  mica ferma cu caracter didactic pentru Orfelinatul Natanael, orfelinat ce se ocupa de cresterea si educarea copiilor orfani care ajungeau aici prin Directia Judeteana de Protectie a Copilului, ce semnala cazurile sociale deosebite. Ferma a fost conceputa si  organizata dupa un specific american, cu 90 de capete de vaci Holstein, ce produc  zilnic in jur de 3500 litri de lapte. Acesta este folosit la produsele de patiserie, la inghetata precum si comercializarea la cutie de 1 litru.

De mentionat ca o parte din laptele produs este donat catre aziluri de batrani, leagane de copii, persoane calamitate etc.

Ferma Natanael are in arenda in jur de 150 de hectare de teren agricol, cultivate cu grau, porumb, mazare, fan, lucerna  necesare  animalelor, precum si la macinarea boabelor in vederea produceri de furaje si concentrate, pentru hrana animalelor din ferma, cat si pentru comercializare.

www.natanael.ro/ferma

AICI gasiti informatiile legate de procedeul de inregistrare si taxele de participare la Conferinta.  

 

 

ANUNTURI / STIRI ORGANIZATIE
Evenimente Stiri Resurse Cercetari
toate stirile
Evenimente Angajari Training
toate anunturile