«  Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013  »

Festival de traditii si mestesuguri la Clejani

Postata in: Actualitate in Romania
Data: 2012-09-04

Sambata, 1 septembrie, angajatii Petrom au organizat primul Festival de traditii si mestesuguri din Clejani. Alaturi de membrii comunitatii, de societatea civila si autoritatile locale, au fost readuse la viata traditii si mestesuguri clejanene, in cadrul unui eveniment cultural inedit.

Angajatii Petrom, voluntari in cadrul acestei actiuni, au reconditionat targul din localitate si au ecologizat zona de festival. Provocarea cea mai mare insa a fost atunci cand au ajutat la organizarea propriu-zisa a festivalului. Impartiti in mai multe echipe, voluntarii Petrom impreuna cu localnicii au pictat diferite materiale pentru decorarea scenei si au creat un steag al comunei. De asemenea, au avut ocazia sa invete limba rromani de la un profesor din comunitate, sa stea de vorba cu cei care inca mai pastreaza traditiile rrome si sa ii ajute pe mestesugarii prezenti la confectionarea diferitelor obiecte specifice.

Unul dintre cele mai importante momente a fost concertul sustinut de copiii si seniorii din Clejani, selectionati si indrumati de renumitul artist Damian Draghici. Petrom a sustinut acest demers prin oferirea de fonduri necesare achizitionarii instrumentelor muzicale si instruirea artistilor.

"Evenimentul este organizat prin implicarea voluntara a angajatilor Petrom dar si a membrilor comunitatii Clejani. Ne-am dorit sa ii angrenam pe toti in activitati comune si sa cream astfel o punte de legatura, o platforma de dialog pentru actiuni viitoare. Clejani este o zona in care Petrom desfasoara operatiuni si, prin urmare, ne-am dorit sa-i ajutam pe cei din comunitate sa creeze valoare pe termen lung si sa invete sa lucreze impreuna.", a declarat Mona Nicolici, Manager Relatii Comunitare Petrom.

Actiunea face parte din Campionatul de Voluntariat, un proiect prin intermediul caruia angajatii Petrom sunt implicati in actiuni de voluntariat in comunitatile in care compania desfasoara operatiuni. Campionatul se desfasoara in perioada 21 iulie - 6 octombrie in Corbu, Clejani, Zemes, Schela-Negrea si Baicoi. Actiunile de voluntariat vin in urma consultarii prealabile a autoritatilor si membrilor din comunitatile selectate. In acest an, activitatile au fost alese astfel incat sa creeze premisele pentru continuarea acestora in anii urmatori, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabila a comunitatilor.

Pe 21 iulie peste 100 de angajati din Petrom au curatat 3 km de plaja si au strans peste 650 de kg de gunoaie pe plaja din Corbu. Activitatile de voluntariat vor continua pe 15 septembrie la Negrea (jud. Galati), unde voluntarii vor participa la amenajarea unui loc de joaca pentru copii. Pe 22 septembrie angajatii Petrom vor fi in Baicoi (jud. Prahova).  Aici vor reamenaja stadionul de rugby al echipei de juniori – CS Aurora Baicoi, contribuind astfel la realizarea visului copiilor de a deveni campioni. Ultima activitate din aceasta editie a Campionatului de Voluntariat va fi pe 6 octombrie la Zemes (jud. Bacau), unde angajatii Petrom vor ajuta la amenajarea unui traseu pentru mountain bike si vor da startul primei competitii de ciclism din Zemes.

La editia din 2011 a programului, peste 150 de angajati Petrom s-au implicat ca voluntari in 25 de actiuni. Mai mult, o parte dintre ei colaboreaza si acum cu ONG-urile care au fost implicate in activitati.

sursa: www.stiriong.ro

 

ANUNTURI / STIRI ORGANIZATIE
Evenimente Stiri Resurse Cercetari
toate stirile
Evenimente Angajari Training
toate anunturile