«  Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013  »

Institutul de Economie Sociala in Scoala lui Andrei

Postata in: Scoala lui Andrei
Data: 2013-11-06

 

 

Incepand cu luna septembrie 2013, Institutul de Economie Sociala din cadrul Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile implementeaza proiectul "Inovare sociala si antreprenoriala pentru scoli performante in comunitatile Petrom", finantat de Petrom in cadrul programului Scoala lui Andrei.

Scopul proiectului este dezvoltarea de afaceri sustenabile in 10 scoli selectate in cadrul acestui program, prin:

  • dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale si manageriale ale profesorilor responsabili
  • elaborarea unui plan de afaceri fezabil
  • oferirea de consultanta adaptata fiecarei idei de afaceri premiate pentru dezvoltarea planului de afaceri
  • asigurarea asistentei pentru implementarea planului de afaceri

Ideile de afaceri selectate sunt dintre cele mai diverse, de la constructia unei sere de flori si vanzarea acestora pentru a obtine fondurile necesare dotării unei sali de festivitati (Alunu, Jud. Valcea), pana la amenajarea unei microferme de prepelite in vederea construirii de grupuri sanitare in interiorul scolii (Bustenari, jud. Prahova).

Echipa Colegiului Naţional "Elena Ghiba - Birta", din Arad isi propune reducerea presiunii antropice asupra biodiversităţii Parcului Natural Lunca Mureşului, informarea şi conştientizarea vizitatorilor referitor la păstrarea echilibrului naturii prin patrularea, cu bicicletele, in zonele vizitate de turisti, oferindu-le pliante, harti si pungi pentru gunoi si marcarea a peste 50 km de trasee de cicloturism si trasarea track-urilor acestora cu GPS-ul, respectiv amplasarea a 10 cosuri de gunoi.

In localitatea Roata de Jos, jud. Giurgiu, echipa de proiect va cultiva si comercializa plante medicinale - flori de galbenele, pentru achizitionarea si montajul de panouri fotovoltaice foarte necesare scolii.

O idee inovativa regasim si in Scorțoasa, jud. Buzau, unde va fi amenajat un atelier mestesugaresc in care se vor confecționa vulcani noroioși din ipsos și argilă, sacoșe din pânză având imprimata imaginea cu vulcanii noroioși, brățări confecționate de elevi, icoane pe sticlă, brelocuri, pentru cumpărarea de rechizite pentru copiii proveniti din familii dezavantajate, aflati in pericol de abandon scolar.

O stupină cu o capacitate de 20 de familii de albine va fi amenajata in Ramnicu Sarat, jud. Buzau, urmând ca din profiturile obținute să fie renovat un teren de sport, acum nefunctional.

In Giurgiu, jud. Giurgiu, regasim o trupa de teatru „Aschiuta" alcatuita din elevii scolii, care isi propune sa sustina spectacole de teatru contracost, pentru amenajarea unei sali de spectacole si sustinerea elevilor din familii dezavantajate cu rechizite.

Un scop social asemanator il are si echipa scolii din Moinesti, jud. Bacau, care va amenaja o sera de flori si va comercializa produsele rezultate pentru achizitionarea de rechizite scolare, carti, haine si organizarea de activitati extrascolare sau excursii tematice pentru copiii defavorizati din scoala si comunitate.

Echipa scolii din Drăgăeşti-Pămȃnteni, jud. Dȃmboviţa pretuieste mostenirea comunitatii si astfel isi propune amenajarea unui atelier de olărit în incinta şcolii si comercializarea produselor realizate pentru sustinerea acestui atelier.

„Mens sana in corpore sano" este proiectul scolii din Rosiori, jud. Bihor, prin care echipa va organiza o sala de fitness si sport, accesibila contracost, pentru amenajarea terenului de sport al scolii.

Proiectul se afla acum in faza de realizare a proiectelor de implementare a ideilor de afaceri, dupa ce in luna septembrie 2013 profesorii coordonatori au participat la cursul de dezvoltare a abilitatilor antreprenoriale si manageriale, in urma caruia au conceput alaturi de expertii IES planurile afacerilor propuse.

Mai multe detalii despre proiect si scolile implicate puteti gasi la acest link.

(Sursa poza: aici)

 

ANUNTURI / STIRI ORGANIZATIE
Evenimente Stiri Resurse Cercetari
toate stirile
Evenimente Angajari Training
toate anunturile