«  Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013  »

ULTIMA SAPTAMANA DE INSCRIERI in Fabricat in Tara lui Andrei

Postata in: Oportunitati
Data: 2015-06-25

Fabricat in Tara lui Andrei este competitia de afaceri sociale in care OMV Petrom ofera finantari in valoare totala de 350.000 euro si 2 ani de consultanta pentru crearea de afaceri sociale

  • 2 iulie este data limita pana la care toti cei care au o idee de afacere sociala se pot inscrie in competitie, pe www.taraluiandrei.ro, sectiunea “Fabricat in TLA
  • Aflata la cea de a doua editie, competitia Fabricat in Tara lui Andrei este deschisa tuturor celor care au o idee de afacere care genereaza valoare economica si sociala in comunitatile din Romania.
  • In prima editie a proiectului, 10 afaceri sociale au fost dezvoltate si finantate. Pana la finalul anului 2015, acestea vor genera: 33 de locuri de munca pentru oamenii din comunitati, venituri pentru 481 de localnici, instruire pentru 171 de persoane.


Bucuresti, 25 iunie 2015 - OMV Petrom anunta ultima saptamana de inscrieri pentru Fabricat in Tara lui Andrei, competitia de afaceri sociale ce ofera finantari in valoare totala de 350.000 de euro si 2 ani de consultanta de business.

Oricine, cu sau fara experienta anterioara de business, isi poate inscrie ideea de afacere sociala care isi propune sa aduca valoare economica si sociala uneia dintre cele 29 de comunitati din program, pana la data de 2 iulie 2015. Antreprenorii, ONG-urile, PFA-urile, SRL-urile sau intreprinderile individuale se pot inscrie pe site-ul competitiei, www.taraluiandrei.ro.

In luna august, juriul Fabricat in Tara lui Andrei va selecta 35 de finalisti. Acestia vor parcurge o etapa de pregatire, in care vor primi consultanta de la expertii Fabricat in Tara lui Andrei, axata pe nevoile individuale ale fiecarui finalist si sprijin financiar pentru a testa fezabilitatea ideilor. Castigatorii vor fi anuntati in luna aprilie 2016 si vor primi finantare nerambursabila de pana la 32.000 de euro fiecare. Sprijinul financiar este completat de orele de consultanta oferite antreprenorilor pe toata durata proiectului, in domenii cheie pentru viitoarele afaceri: management financiar, legislativ, marketing, distributie, etc. Cele 29 de comunitati incluse in program sunt:

 
Micesti (judetul Arges); Zemes, Moinesti, Slanic Moldova (judetul Bacau); Suplacu de Barcau, Marghita (judetul Bihor); Scortoasa, Tisau, Berca (judetul Buzau); Corbu (judetul Constanta); Moreni, Aninoasa, Gura Ocnitei (judetul Dambovita); Clejani, Marsa (judetul Giurgiu); Bustuchin, Turburea, Ticleni (judetul Gorj); Movileni, Poboru (judetul Olt); Poiana Campina, Podenii Noi, Scorteni (judetul Prahova); Marca (judetul Salaj); Videle, Cosmesti, Silistea, Scurtu Mare (judetul Teleorman); Madulari (judetul Valcea).

Competitia este organizata in parteneriat cu Fundatia NESsT, o organizatie internationala specializata in dezvoltarea de afaceri sociale in tarile in curs de dezvoltare. Rolul sau va fi de a asigura selectia si consultanta pentru dezvoltarea afacerilor sociale in primii ani de la infiintare. 

Pentru mai multe informatii despre competitie, va rugam sa accesati www.taraluiandrei.ro.



OMV Petrom – Resourcefulness


Din 2012, OMV Petrom a adoptat conceptul grupului OMV pentru un business responsabil– Resourcefulness. Ne propunem sa dezvoltam relatii bazate pe castig reciproc intre societate, mediu si companie prin solutii inovative. Ne concentram pe managementul apei si al CO2, inovatie si energii noi si educatie pentru dezvoltarea oamenilor.

OMV Petrom este semnatar al UN Global Compact. Standardele de etica si codul de conduita reglementeaza toate relatiile de afaceri, iar dialogul si implicarea partilor interesate sunt parte integranta a practicii comune de business.

„Tara lui Andrei" este principala platforma de implicare in comunitate. Din 2007 pana in prezent am alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunitatilor din Romania.


Despre OMV Petrom


OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o productie anuala de titei si gaze de aproximativ 66 milioane bep in 2014. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual, opereaza o centrala electrica de inalta eficienta de 860 MW si un parc eolian de 45 MW. Pe piata distributiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pietele din Romania si tarile invecinate prin intermediul a circa 780 benzinarii, la sfarsitul lui 2014.

OMV, cea mai mare companie industriala listata din Austria, detine 51,01% din actiunile OMV Petrom, statul roman, prin Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri, detine 20,64%, Fondul Proprietatea detine 18,99%, iar 9,36% se tranzactioneaza liber la Bursa de Valori Bucuresti.

In ultimii 10 ani, investitiile pentru modernizarea si consolidarea OMV Petrom s-au ridicat la peste 11 miliarde euro. Anual, impactul direct, indirect si indus al OMV Petrom in PIB-ul Romaniei este de circa 4,5%.


Despre NESsT


NESsT este o organizatie non-profit internationala ce isi propune sa rezolve probleme sociale critice in tarile cu piete emergente prin dezvoltarea si sustinerea intreprinderilor sociale. NESsT opereaza in prezent in Europa si America Latina.  La nivel global in cei 17 ani de activitate, NESsT a lansat 160 de intreprinderi sociale in 10 tari, a oferit sprijin financiar de peste 11 milioane de dolari si a imbunatatit calitatea vietii in mod direct a 400.000 de persoane si a peste 2 milioane de oameni in mod indirect.

De la infiintarea sa in 2007 in Romania, NESsT a organizat 4 competitii pentru intreprinderi sociale, avand in prezent 9 intreprinderi sociale active in portofoliu si alte 12 sprijinite prin diverse proiecte de consultanta. In cei 7 ani de activitate in Romania NESsT a oferit suport financiar in valoare totala de peste 1 milion de dolari.

 

Informatii suplimentare


E-mail: csr.office@petrom.com

Website: www.petrom.com si www.taraluiandrei.ro

 

ANUNTURI / STIRI ORGANIZATIE
Evenimente Stiri Resurse Cercetari
toate stirile
Evenimente Angajari Training
toate anunturile