«  Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013  »

Ipoteca verde: o solutie pentru credite bancare mai accesibile

Postata in: Actualitate in Romania
Data: 2012-03-29

 

Romania Green Building Council (Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi) in parteneriat cu WWF- Romania, au organizat un workshop pe tema implementarii programului "Ipoteca Verde". Workshop-ul a oferit informatii despre cadrul legislativ necesar implementarii unui astfel de pogram ce incurajeaza constructia cladirilor eficiente energetic si cu impact redus asupra mediului. Programul reprezinta o oportunitate pentru Romania de a fi printre primele tari din regiune care introduce  un instrument financiar inovativ ce tine de reducerea costurilor la energie, imbunatatirea securitatii energetice si accelerarea adoptarii unor tehnologii, materiale si tehnici de constructii mai bune. 

Acest proiect pilot urmareste obtinerea unui mediu controlat prin consortiul dintre o banca, un dezvoltator imobiliar si un auditor energetic care sa implementeze conceptul de ipoteca verde si sa demonstreze beneficiile financiare, sociale si de mediu ale acesteia.

Introducerea unui produs financiar de tipul acesta se coordoneaza foarte bine cu regulamentele privitoare la cladirile eficiente din punct de vedere energetic din Uniunea Europeana. Drept urmare un proiect pilot de tipul acesta, care a avut succes in alte tari, va fi usor de replicat la scara nationala, ca urmare a implementarii regulamentelor mentionate mai sus.

Banca Nationala a Romaniei a participat la acest workshop pentru a solicita un punct de vedere din partea institutiilor financiare (banci, mediul academic, institutii publice) despre mecanismele financiare existente in Romania ce incurajeaza sustenabilitatea in constructii in vederea regandirii reglementarilor legislative ale Bancii Centrale pentru ca un asftel de program sa poata fi implementat.

"Daca simularile trimise din partea initiatorilor acestui program precum si evaluarile efectuate de experti vor demonstra reducerea chetuielilor de intretinere acoperind totodata investitia financiara in plus necesara pentru eficientizarea din punct de vedere energetic a unei cladiri, banii recuperandu-se prin economiile care se fac in timpul existentei si utilizarii constructiei, o sa pot propune colegilor mei de specialitate o regandire a reglementarilor legislative ale Bancii Centrale", a declarat Bogdan Olteanu, Vice-Guvernator Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Andrew Prelea, CEO Ozone Homes a demonstrat aplicabilitatea unui astfel de produs bancar scotand in evidenta reducerile de cost obtinute in cadrul ansamblului de locuinte, Avalon Residence (http://www.ozonehomes.ro), ce a fost construit folosind tehnologii si solutii inovatiove si cu impact redus asupra mediului. "Studiul privind reducerea costurilor cu utilitatile a fost realizat pe perioada iernii luand in considerare factori climaterici standard, insa in conditiile meteo extreme asemanatoare cu cele ce au fost observate in perioada iernii 2011 – 2012, s-au inregistrat reduceri de cost mult mai puternice datorate consumului mai redus de energie", a declarat Andrew Prelea, CEO Ozone Homes.

"Un produs de tipul < ipoteca verde > presupune un prim pas dintr-un proces de dezvoltare pe termen mediu si lung prin facilitarea obtinerii de credite mai convenabile pentru o viata mai buna. In acelaşi timp, trebuie sa convingem şi autoritatile publice si Guvernul sa investeasca exact in zonele unde putem sa generam mai multe locuri de munca, unde putem sa generam politici mai verzi, in acelaşi timp sa creştem eficienta energetica a mediului construit", a declarat Csibi Magor, Country Manager WWF Romania.

"In ceea ce priveste perspectivele viitoare, Comisia Europeana a modificat Directiva Performatei Energetice care a devenit mai drastica si cere performanta energetica mai mare. Calificarea A este destul de greu de obtinut iar in urmatorul deceniu se vor cere cladiri cu consum aproape zero net energie. Va rezulta un climat politic si economic care va sustine cladirile eficiente energetic. Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi sustine o implementare mai rapida a acestei directive. Pe masura ce pretul energiei va creste si pretul tehnologiilor eficiente energetic va fi tot mai mic, nevoia de ipoteci verzi va creste. Nu in ultimul rand, cladirile eficiente energetice vor ajunge sa domine piata si toate ipotecile vor deveni ipoteci verzi. Incurajarea utilizatorilor de a instala contoare pentru a isi evalua consumul energetic va sustine un comportament economic mai constient si va garanta inclinarea populatiei spre eficienta energetica si ipoteci verzi", a declarat Steven Borncamp, Presedinte Romania Green Buidling Council.

Dupa cum s-a afirmat mai sus, ipotecile verzi acopera investitiile financiare aditionale necesare pentru o cladire verde pornind de la ideea ca banii imprumutati vor fi recuperati usor datorita economiilor pe care le va facilita constructia pe durata ei de viata. Calculele realizate de Ozone Homes demonstreaza fezabilitatea financiara a unui astfel de produs bancar.

 

 

ANUNTURI / STIRI ORGANIZATIE
Evenimente Stiri Resurse Cercetari
toate stirile
Evenimente Angajari Training
toate anunturile