«  Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013  »

Ministerul Muncii pregateste extindere retelei de servicii sociale din Romania prin Ordonanta de Guvern

Postata in: Noutati legislative
Data: 2015-08-14


Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice a lansat in dezbatere publica, in data de 5 august 2015, Ordonanta Guvernului pentru modificarea art.37 alin.(3) lit. e) din Legea asistentei sociale nr.292/2011, precum si abrogarea art.11 alin.(5) din Ordonanta Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.515/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.

Fara a organiza o dezbatere care sa aduca la aceeasi masa toti actorii implicati in furnizarea serviciilor sociale, ordonanta schimba fundamental modul de organizare si functionare a sistemului de asistenta sociala, prin deschiderea pietei serviciilor sociale catre societatile comerciale. De altfel, Nota de Fundamentare ce insoteste proiectul prevede in Sectiune a 6-a privind consultarile effectuate in vederea elaborarii proiectului de act normativ ca proiectul nu se refera la organizatiile neguvernamentale si ca acestea nu au fost consultate, in ciuda faptului ca procentul furnizorilor neguvernamentali de servicii sociale (asociatii si fundatii) din Romania este de 49% din totalul furnizorilor.

In acest context, furnizorii de servicii sociale din Romania atrag atentia Ministerului asupra necesitatii finalizarii cadrului de regelementare a servicilor sociale inaintea initierii unui demers care sa deschida piata catre societatile comerciale. In plus, in contextul unui buget insuficient alocat serviciilor sociale, fondurile publice trebuie directionate cu precadere catre extinderea si cresterea accesului unor categorii mult mai largi de beneficiari, aflate in situatii de vulnerabilitate extrema, la servicii de suport din comunitate, precum si catre imbunatatirea calitatii serviciilor existente .

Principalele solicitari ale organizatiilor semnatare vizeaza:

  1. "retragerea proiectului de ordonanta a Guvernului pentru modificarea art.37 alin.(3) lit. e) din Legea asistentei sociale nr.292/2011, avand in vedere neconstitutionalitatea modificarii prin ordonanta simpla a Legii asistentei sociale nr.292/2011. Conform Constitutiei Romaniei art 115 alin (1) Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice, ori Legea nr. 292/2011 are caracter organic fiind aprobata conform art 76 alin (1) din Constitutia Romaniei.
  2. reanalizarea oportunitatii adoptarii proiectului de ordonanta a Guvernului pentru modificarea art.37 alin.(3) lit. e) din Legea asistentei sociale nr.292/2011, precum si abrogarea art.11 alin.(5) din Ordonanta Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.515/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, aflat pe site-ul MMFPSPV. Consideram ca o astfel de masura cu un impact major asupra sistemului de asistenta sociala din Romania necesita o dezbatere ampla si o pregatire corespunzatoare, cu implicarea tuturor factorilor interesati, furnizori de servicii sociale si autoritati publice locale”.

Textul integral al scrisorii este disponibil aici.

Pozitia a fost semnata de catre principalele platforme din domeniul social, precum Confederatia Caritas Romania, Federatia ONGurilor pentru Servicii Sociale (FONSS), Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), DizabNet– Reteaua prestatorilor de sevicii pentru persoane cu dizabilitati, Institutul de Politici Publice si Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC) si se bazeaza pe o experienta de peste 20 de ani in domeniul furnizarii serviciilor sociale din Romania.

 

ANUNTURI / STIRI ORGANIZATIE
Evenimente Stiri Resurse Cercetari
toate stirile
Evenimente Angajari Training
toate anunturile